Nu…
Nu m-ai iubit…Iubeai numai iubirea
Şi râurile repezi de sărut
Ce-nvolburau cuvântul şi privirea...
Duioasă a acelui început.
Nu m-ai iubit…Iubeai alăturarea
Acelor lumi de râset şi tumult
Ce ne schimba cumva înfăţişarea
Şi ne făcea să strălucim mai mult.
Doare că tu iubeai doar plăsmuirea
Ce din scânteie aprindea poveşti
Pentru că eu…nu, nu iubeam iubirea.
Eu mă-nveleam cu gândul că îmi eşti
Pământ şi cer, culoare şi lumină,
Răspuns şi întrebare şi senin.
Nu m-ai iubit… Şi nu, n-ai nicio vină
Că mi-ai fost „tot” şi că ţi-am fost „puţin”…
Nu m-ai iubit…Iubeai numai iubirea
Şi râurile repezi de sărut
Ce-nvolburau cuvântul şi privirea...
Duioasă a acelui început.
Nu m-ai iubit…Iubeai alăturarea
Acelor lumi de râset şi tumult
Ce ne schimba cumva înfăţişarea
Şi ne făcea să strălucim mai mult.
Doare că tu iubeai doar plăsmuirea
Ce din scânteie aprindea poveşti
Pentru că eu…nu, nu iubeam iubirea.
Eu mă-nveleam cu gândul că îmi eşti
Pământ şi cer, culoare şi lumină,
Răspuns şi întrebare şi senin.
Nu m-ai iubit… Şi nu, n-ai nicio vină
Că mi-ai fost „tot” şi că ţi-am fost „puţin”…
