Bogdanelo

Mircea Cărtărescu

Ciocnirea

într-un târziu am încercat să-ţi dau telefon, dar telefonul murise
receptorul duhnea a formol, am deşurubat capacul microfonului
şi am găsit fierul ruginit, plin de viermi;
am căutat şurubelniţa
şi-am desfăcut carcasa: de liţa bobinelor
îşi prinseseră păianjenii pânza.

pe şnurul împletit, acum putred, cu cauciucul mâncat şi sârma zdrelită
îşi lăsau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pân-a ieşit din pioneze cu tencuială cu tot,
am tras de el până am început să apropii
metru cu metru cartierul tău de al meu
turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind ţevile de canalizare
încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case
încât deasupra a rămas doar o muchie de lumină scânteietoare
pulsând în aerul ars, ca de fulger.

trăgeam de fir, şi ca un sfânt indian făcând trapezul pe ape
statuia lui c.a. rosetti aluneca spre miliţie
consiliul popular al sectorului doi
se ciocni de foişorul de foc şi se duse la fund cu tot cu o nunta
iar strada latină zâmbi; trăgeam de fir, încolăcindu-l pe braţ, şi deodată
casa ta cu brauri albe şi roz ca o prajitura de var
apăru cu fereastra ta în dreptul ferestrei mele
geamurile plezniră cu zgomot
iar noi ne-am trezit faţă-n faţă
şi ne-am apropiat din ce în ce mai mult
până ne-am îmbrăţişat strivindu-ne buzele
pulverizându-ne hainele, pieile, amestecându-ne inima
mâncându-ne genele, smalţul ochilor, coastele, sângele,
ciobindu-ne şira spinării, arzând.

arzând cu troznete, că daţi cu benzină
arzând cu gheţuri albastre, cu stalactite de fum
cu ceară sfârâitoare, cu seu orbitor
până cenuşa a umplut lada de studio şi chiuveta din baie
şi păianjenii şi-au făcut plase în coşul pieptului nostru.